Cand spunem dinamic ne gandim la miscare in toate formele ei. Asa stau lucrurile si in cazul acestor tehnici kinetice dinamice folosite in kinetoterapie. Vorbim in cele ce urmeaza despre mobilizare pasiva si mobilizarea activa.
Mobilizarea pasiva
Tehnicile pasive si cele active ale kinetoterapiei se completeaza si nu se poate pune in discutie ca se opun. Acolo unde tehnicile pasive sunt contraindicate actioneaza tehnicile active si invers. Ca tehnica de lucru, miscarea pasiva este utilizata doar in kinetoterapie.
Efectele miscarilor pasive au repercursiuni asupra aparatului locomotor (contribuie la mentinerea si cresterea amplitudinii articulare, mentinerea si/sau cresterea excitabilitatii musculare, reducerea contracturilor - retracturilor musculare, declansarea „stretch-reflex-ului” (un reflex monosinaptic), asupra sistemului nervos si a tonusului psihic (ajuta la mentinerea memoriei kinestezice pentru un segment anume, a moralului pacientului prin prezenta kinetoterapeutului), asupra aparatului circulator (prin faptul ca se previne instalarea sau eliminarea edemelor de imobilizare etc). Toate aceste efecte pe care le are mobilizarea pasiva o fac indispensabila in recuperarea bolnavilor neurologici, posttraumatici si reumatici.
Intre conditiile care fac posibila realizarea miscarii pasive fac parte si urmatoarele: cunoasterea in amanunt a istoricului medical pe care pacientul il are; kinetoterapeutul trebuie sa fie un bun profesionist, trebuie sa existe o buna comunicare intre pacient si kinetoterapeut, tehnica nu trebuie sa provoace durere deoarece nu trebuie sa se declanseze reflexele de aparare musculara limitandu-se altfel si mai mult mobilitatea articulara s.a.m.d.
Modalitatile tehnice prin care mobilizarile pasive pot fi realizate includ:
- Tractiunile:
- continue ce pot fi executate doar prin instalatii speciale, frecvent utilizate in ortopedie;
- discontinue ce pot fi executate prin instalatii similare cu cele continue, dar si cu mana, de catre kinetoterapeut, frecvent utilizate in cazul articulatiilor cu redori ce nu ating pozitia anatomica si in cazul articulatiilor dureroase cu contractura musculara;
- fixatii alternante, o varianta a tehnicii de posturare corectiva.
- Mobilizarea fortata sub anestezie: presupune fortarea redorilor articulare, cu ruperea brutala a aderentelor din partile moi, o tehnica executata in etape succesive. Avand in vedere ca implica riscuri este destul de rar folosita.
- Mobilizarea pasiva pura asistata: este o tehnica realizata de kinetoterapeut cu mainile, care poate sa ofere toate efectele mobilizarii pasive (multe dintre acestea descrise anterior).
- Mobilizarea autopasiva: aceasta tehnica consta in mobilizarea unui segment cu ajutorul altei parti a corpului, direct sau prin intermediul unor instalatii.
- Mobilizarea pasiva mecanica: azi se realizeaza cu atele motorizate numite artromotoare.
- Mobilizarea pasivo-activa: folosita pentru reeducarea fortei musculare.
Mobilizarea activa
La modul general, acest tip de mobilizare este caracterizat de implicarea contractiei musculare proprie unui anumit segment mobilizat. Vorbim in cele ce urmeaza despre mobilizare activa reflexa si despre mobilizare activa voluntara dat fiind faptul ca si contractia musculara poate fi reflexa sau voluntara.
Mobilizarea activa reflexa
In cazul acestei mobilizari este vorba despre contractii musculare reflexe, acestea nefiind controlate sau comandate voluntar de catre pacient, care realizeaza producerea contractiilor pe care nu le-a comandat. Contractia reflexa poate fi provocata prin declansarea reflexului de intindere, a reactiilor de echilibrare si a reflexelor de pozitie.
Mobilizarea activa voluntara
Indiferent de programul de kinetoterapie despre care am vorbi, ca este de prevenire, curativ sau de recuperare, acest tip de mobilizare le fundamenteaza pe toate. Dupa cum se poate intui avand in vedere numele, miscarea voluntara este comandata si este realizata prin contractie musculara si prin consum energetic. Vorbind despre efectele sale, acestea se rasfrang asupra: asupra tegumentelor, oaselor, articulatiilor, tendoanelor, ligamintelor, muschilor, aparatului circulator si sferei neuro-psihice. Concret, mobilizarea activa voluntara faciliteaza resorbtia edemelor, intinderea tegumentelor si contribuie la cresterea volumului de sange catre tesuturi; previne sau reduce aderentele si fibrozele peri-articulare si intra-articulare, imbunatateste durata contractiilor musculare; creste rezistenta musculara; favorizeaza intoarcerea venoasa, creste debitul cardiac; asigura o mai buna coordonare musculara, creste motivatia s.a.m.d.
Kinetoterapeutul va concepe programe terapeutice de mobilizarea activa voluntara care au rolul de a ameliora conditia psihica, de mentinere a unui echilibru neuroendocrin, de crestere si/sau mentinere a fortei musculare, de recuperare si/sau dezvoltare a coordonarii neuromusculare, de mentinere si/sau crestere a ventilatiei pulmonare etc.
Moblizarea activa voluntara poate fi realizata prin:
- Mobilizarea activa libera: in cadrul careia miscarea este realizata fara niciun fel de interventie exterioara (care sa ajute sau care sa se opuna);
- Mobilizarea activa asistata: tehnica realizata atunci cand programul pe care il concepe, kinetoterapeutul isi propune sa refaca complet mobilitatea unei articulatii sau, desi ar fi trebuit sa incepem cu aceasta, atunci cand forta musculara are o valoare intre coeficientii 2-3. In cazul acestei tehnici, forta exterioara poate fi realizata cu ajutorul unor: corzi elastice, instalatii cu scripeti, bastoane, chingi, apa. Toate aceste elemente ajuta (dupa caz) la mobilizarea membrului afectat, suspendarea membrului afectat etc.
- Mobilizarea activa cu rezistenta: prin aceasta tehnica forta exterioara se opune partial fortei mobilizatoare proprii. Scopul sau principal este de a se creste forta si/sau rezistenta musculara, dar sunt si cazuri in care se foloseste cu scopul de a se obtine o mai buna dirijare a miscarii. Aceasta tehnica poate fi realizata prin mai multe modalitati: rezistenta prin scripete cu greutati, rezistenta prin arcuri sau materiale elastice (mai ales in cazul recuperarii fortei si mobilitatii mainii sau piciorului), rezistenta prin materiale usor de modelat (lut, chit, plastilina, ceara, parafango, nisip ud etc), rezistenta prin greutati (saci cu nisip, discuri din metal, bile de plumb, gantere, mingi medicinale etc), rezistenta prin apa, rezistenta realizata de kinetoterapeut si rezistenta realizata de pacient. Toate aceste modalitati se pot folosi separat sau pot fi asociate. Kinetoterapeutul va avea in vedere la acel moment: starea pe care pacientul o are, deschiderea sa catre cooperare, obiective urmarite etc.